Troparul şi condacul Prea-cuviosului Părinte Justin Pârvu

La pomenirea trecerii primelor 40 de zile de la săvîrşirea Părintelui Justin, pentru iubitorii de Hristos care vor să facă pomenirea sfinţiei sale la sfintele slujbe au fost compuse în mănăstirile noastre un tropar şi un condac ce pot fi cîntate după podobie:

 

Tropar, glasul 1, podobie: “Locuitor pustiei”:
Mărturisitor în temniţe şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule Părintele nostru Iustine; cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea cereştile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Condac, glasul 8, podobie “Apărătoarei Doamne”:
Pe voievodul Ortodoxiei şi păstorul cel adevărat, pe cel ce în smerenia muceniciei cununa desăvârşirii a luat, veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm şi să-i cântăm biruinţa asupra firii: Bucură-te, prea-cuvioase părinte Iustine, mult pătimitor şi dascăl al Iubirii!